Se interzic CENTRALELE în România? Dumitru Chisăliță, expert energie: „Este greu. Sunt 5 milioane de dispozitive pe gaze în țara noastră”

Publicat: 26/09/2024, 07:45

Dumitru Chisăliță, președinte al Asociației Energia Inteligentă (AEI) și expert în energie, a explicat în emisiunea „Cu Gândul la București” cum și când se interzic centralele de apartament, așa cum ne impun normele europene. Potrivit specialistului, este foarte greu ca interzicerea centralelor să se facă în următorii 15 ani.

„În momentul de față este o legislație în România, care stabilește că într-o perspectivă de circa 15 ani ar trebui să se elimine centralele care există acum. Sau a aparatelor de utilizare a gazelor. În același timp, există anumite inițiative locale, potrivit cărora, la blocurile noi care se construiesc, nu se permite montarea centralelor termice pe gaz, individual. Ai posibilitatea să pui o centrală de bloc, de scară, sau de cvartal”, a explicat Dumitru Chisăliță în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Expertul în energie spune că în România funcționează în prezent circa 3,5 milioane de centrale individuale.

Legea vorbește de anul 2040. Deci, până în 2040, așa cum spune legea, ar trebui să eliminăm aceste centrale individuale. Dacă se va întâmpla acest lucru, este destul de greu de spus, ținând seama de faptul că aici intră și alte echipamente, precum sobele. Avem un număr relativ mare, circa 3,5 milioane de centrale în România. Avem alte 1,5 milioane de diferite aparate care funcționează pe gaz în casele românilor”, spune președintele AEI.

Se interzic centralele de apartament? „Această bâlbâială este foarte greu să fie înțeleasă de către consumatorul final”

Specialistul în energie mai precizează că este greu ca în 15 ani să fie interzise centralele.

„Este greu să le interzici în 15 ani, mai ales în lipsa unor politici adecvate și a unor direcții clare. În momentul în care se discută această problemă, sunt diverse interpretări, gen «nu trebuie», «mai vedem». Ori, această bâlbâială este foarte greu să fie înțeleasă de către consumatorul final (…) centralele au o durată de viață de aproximativ 8 – 10 ani. Și există un moment în care ești pus în situația de a cumpăra o altă centrală, iar la acel moment, în situația în care se interzice vânzarea acestor centrale o să te găsești în situația în care nu mai ai cum să-ți cumperi o centrală”, a mai explicat Dumitru Chisăliță în  emisiunea „Cu Gândul la București”.

Interzicerea centralelor: O nouă directivă la Parlamentul European

Parlamentul European a adoptat, în martie 2024, Directiva privind schimbările climatice. Aceasta se referă și la interzicerea centralelor de apartament cu gaz. Directiva a fost adoptată cu 370 voturi pentru, 199 împotrivă și 46 abțineri. Pentru a deveni lege, ea trebuie acum să fie aprobată oficial și de Consiliul UE, relatează Euractiv.

„Statele membre trebuie să adopte măsuri pentru a decarboniza sistemele de încălzire.  Trebuie să elimine treptat combustibilii fosili din instalațiile de încălzire și răcire. Obiectivul este eliminarea completă a centralelor termice pe bază de combustibili fosili până în 2040”, se arată în directiva Parlamentului European. 

Întreaga emisiune cu Dumitru Chisăliță poate fi vizionată AICI:


Citește și:

Se interzic sau nu centralele de apartament? Radu Opaina, Federația Asociațiilor de Proprietari. „Statul trebuie să ofere alternative de încălzire”

Adrian Teodorescu, Termoenergetica: Centralele de apartament ar putea fi interzise. Este o chestiune de ani

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării